19. 12. 2019

Venituri suplimentare pentru studii la Copenhaga

În acea perioadă, eram studentă la Facultatea Umanistă din cadrul Universităţii Tomas Bata din Zlin şi unul dintre motivele principale a fost aspectul financiar. Colega mea şi cu mine ne-am hotărât să încercăm împreună.


La început am fost un pic nesigură și nervoasă, dacă era sau nu o idee bună, dar când am sosit la Clinica de Medicină Reproductivă din Zlín și am văzut câte persoane erau în sala de așteptare și câte femei au probleme de infertilitate, am realizat că decizia mea va ajuta la crearea unei noi vieţi și un vis să devină realitate. De asemenea, comportamentul personalului m-a ajutat să mă liniştesc. Nimeni nu m-a obligat să fac nimic, toată lumea a fost drăguţă, medicul mi-a explicat totul, după care mi s-a făcut o ecografie şi mi s-a luat o probă de sânge. Toți s-au străduit să mă ajute să pot merge împreună cu prietena mea la toate controalele. În total am fost de 4 ori la clinică, fiecare vizită fiind plăcută.  Am mers o dată la prânz la restaurantul din hotelul Tomášov, care se află în aceeași clădire. Ne-am sprijinit reciproc în călătoria noastră comună, împărtășindu-ne sentimentele. Această experiență comună ne-a apropiat şi mai mult. Per total, am fost bine îngrijite. Când nu știam cum să-mi administrez un medicament, asistentele m-au sfătuit cu amabilitate, fiind dispuse să-mi explice din nou totul la telefon. Spre deosebire de prietena mea, mie mi-a fost teamă de anestezie, însă fiind o procedură de scurtă durată, nu ai de fapt de ce să te temi. După recoltarea ovocitelor, m-am odihnit un timp în camera mea, apoi am mers să îmi iau cec-ul,  pe care l-am investit în studiile mele de la Copenhaga. Voi mai dona din nou? După experiența mea anterioară, sunt convinsă că da, aș dona din nou. Fricile şi sentimentele de nesiguranţă, care cred că sunt normale atunci când experimentezi ceva pentru prima dată, au fost înlăturate. În momentul de față sunt în concediu de maternitate, am propria familie și uneori îmi spun în sinea mea, când îl văd  pe băiețelul meu cum aleargă, că a avut sens. Datorită mie, cineva simte acum aceeaşi bucurie din partea familiei, ca şi mine.

Kamila, 30 de ani.